agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-12-31 | |
străbunica maria
cu piciorul drept rămas mai scurt în urma accidentului era slabă și zbârcită ca trunchiul unui copac uscat ieșea din cameră doar până la baie și la micul-dejun târâș ținând pereții până la capul mesei unde o aștepta cana cu lapte cu cacao și pâine la celălalt capăt fiică-sa cu o cafea mică eu la mijloc cu două ouă ochi în față bunicul și vitrina cu cești și pahare a murit mama mi-a spus într-o zi am răspuns da jenată și n-am înțeles lacrimile dar camera rămăsese goală și tăcută căci cărțile nu respiră și nici nu se vaită iar la masă și-au făcut loc florile și razele soarelui * mamaie născută-n aceeași zodie cu mine cu un ochi albastru si unul orb era albă și grasă și mirosea a mâncare trebuia să facă 2 cratițe de ciorbă și precis 6 borcane și jumătate de iaurt pentru mitică erau deja pregătite aliniate ca soldații când a ieșit să bată covorul în ziua aceea rece mâinile ei bune au gătit ultima dată dar nu a plecat fără să lase proviziile pentru o săptămână era iarnă și beznă afară când a sunat telefonul mama s-a răsucit pe scaun într-un hohot mi s-a părut ciudat de parcă mamele nu-și plâng mamele nu știam cum se simte lipsa dar perdelele atârnau nemișcate în garsoniera de la capătul căii plantelor în spațiul mic odată umplut de ea * bunicul cu păr alb și urechi mari își serba ziua doar în anii bisecți și se îneca mereu la masă stăteam față-n față până s-a mutat pe fotoliu pe canapea și în cele din urmă la pat cu ochii închiși și batista la colțul gurii sub pendulul la care m-a învățat să citesc ora degetele lungi rămase inerte vocea doar o mișcare slabă de aer ne vedem la primăvară i-am spus și a plecat creștinește cu lumânarea aprinsă la cap cu pomeni la 3, 9, 40 de zile 3, 6, 9 luni un an așa cum se face tu mă înțelegi eu am pierdut un om auzeam în receptor uneori în duminicile care treceau fără el și-am înțeles * măița mică și rotundă tresărea la intervale regulate din umăr și din deget un tic nervos de când o știam dobândit poate după moartea lui dănuț cine mai ține minte din capul mesei survola încăperea cu ochii ei mici și întreba din buzele subțiri cu tata ai vorbit? ce-a mai râmas din ea după ultima zi a fost ceașca de ceai de lângă pat unde i s-au oprit pașii de duminică dimineață și până seara când au venit s-o ia ultima suflare pe marginile reci de porțelan exact în ziua când am uitat s-o sun lucrurile rămase așa cum le-a atins ultima dată apoi liniște pendulul oprit în loc de când nu l-a mai întors bunicul camerele golite rând pe rând de amintiri covoarele rulate pereții descoperiți podelele spălate de urme doar salcia rămasă de pază în fața balconului de la blocul turn scara 1 etaj 1 apartament 1 unde ușa se mai deschide uneori în visele mele * tataie fratele cel mic dintr-o mulțime de surori în pijama în dungi la marginea patului întreba ce faci gâză? îmi atingea mâinile și părul ca să mă vadă vecinii de salon îi spuneau că sunt zveltă și frumoasă iar el pierdut în ceața retinei atrofiate tremura ușor din buzele vineții bâjbâia prin dulap după checul adus de mama la sfârșit de săptămână și recunoștea banii după atingere eram acasă in bucurești cu telefonul în mână un telefon simplu o slujbă și mai simplă fără pretenții ca viața lui nici nu știu dacă a fost plâns cel mai tânăr și ultimul plecat în urma lui doar un pat vacant și-o pungă de lucruri fără stăpân * de pe patul spitalului tata-mi spune fata mea ești frumoasă ca un înger dar n-am putut să te păzesc să-ți spăl sângele să ți-l plimb curat din inimă prin vene de la 2,432 km n-am putut să-mi întind aripile să-ți dau picioare noi de miercuri când era cald afară și până azi am epuizat toate rugăciunile cât tu mai lăsai ceva din tine prin saloane anul trecut pe vremea asta mi-ai deschis ușa mai bătrân semănai cu bunicu toată copilăria mi s-a spus că-ți sunt leită am picioarele tale și ochiul stâng fata mea m-ai întrecut în toate în bunătate și hărnicie și înțelepciune doar timpul n-am putut să-l întrec să te-aducă acasă anul trecut pe vremea asta nici nu bănuiam că ticăi pe sub haine ca o jucărie stricată dezmembrată de mâini în mănuși de latex a fost ultima dată când te-am mai văzut întreg fata mea sunt bine e mai bine de data asta sigur e bine poate poate ajung până la sfârșit de an poate poate ajungi tata fata mea uneori mă întreb dacă o să te mai văd vreodată |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate